[Muzică] Bună ziua și bine ați venit la o nouă ediție neuropsi emisiunea A7 TV un spațiu dedicat explorării și înțelegerii sănătății mintale și emoționale sunt doctor Gina Chiriac și astăzi vom aprofunda un subiect complex și provocator umbra sau răutatea din viețile noastre fiecare dintre noi se confruntă la un moment dat cu aspecte mai întunecate ale propriei persoane sau ale persoanelor din jur mă bucur să l avem astăzi alături de noi pe Adrian beu psihoterapeut integrativ formator și supervizor arpi împreună cu care vom dezbate De ce există aceste aspecte întunecate și cum le putem recunoaște și
gestiona și apoi eventual transforma într o lecție de viață sau de ce nu ceva pozitiv Haideți să explorăm împreună această parte adesea neglijată a ființei umane Așadar Bine ai revenit Adrian Bine te am regăsit Gina sunt de dreptul încântat să discutăm despre subiectul normal că ești încântat atâta timp cât tu l ai propus iar eu am acceptat pentru că mi am dat seama că e nevoie să avem și emisiuni mai cum le am putea numi aceste emisiuni mai întunecate mai din partea de umbră mai nonconformiste căci nu prea vorbim despre partea negativă a ceea ce
se întâmplă în noi înșine Eu zic că e emisiune mai curajoasă de a ne îndrepta către partea întunecată dintre noi pentru că doar Cunoscând răutatea sau partea întunecată din noi și impropriu spus răutatea dar acea parte care nouă nu ne place putem să înțelegem și bunătatea sau partea de lumină sau partea frumoasă din din noi ati De ce crezi tu că sunt oamenii răi De ce cred eu că sunt oamenii răi pentru că suferă dar înainte să spun de ce sunt răi noi întotdeauna împărțim lucrurile în rău și bine dacă tu mă întrebi pe mine
răul și binele este contează depinzând Din ce parte mă uit pentru că un gest cum ar fi lovirea cuiva poate fi un un gest agresiv considerat rău sau în același timp un gest de lovire a cuiva poate însemna un gest eu știu eroic Sau foarte bine văzut Deci Ceea ce tu spui sun foarte important mă face pe mine să înțeleg că contează foarte mult perspectiva prin care ne uităm la un gest a omorâ ca să merg mai departe pe cineva poate fi privit atunci când îți aperi țara ca fiind un gest eroic Exact da de
țara care a fost exact cotropită să zicem și avem un eron național care a omorât pe cineva deci a făcut un lucru bun exact și pentru mama soldatului de cealaltă parte ucis este un gest rău rău exact Fatal exact iată că avem deja perspectiva Deci lucrurile nu sunt bune sau rele asta nu înseamnă că nu există oameni răi Nu pentru că orice mi ai spune tu dacă cineva îmi lovește copilul pentru mine va fie un om rău dacă un profesor țipă la copilul meu o să fie un om rău corect corect doar că fiind ce
nu văd eu aici fiind în în cabinet și fiind psihoterapeut e nevoie să văd dincolo de toate lucrurile astea Adică eu s ar putea să trebuiască să lucrez cu omul care lovește copilul nu cred că aș putea lucra cu cel care l lovește pe al meu Ăă pentru că suntem subiectivi mulțumes pentru onestitate dar Ăă vin oameni care au lovit sau care fac lucruri considerate rele Iar în momentul acela e nevoie să vedem ce înseamnă și să mă întâlnesc cu răutatea sau cu partea poate pe care societatea sau chiar omul nu se nu și o
acceptă știi că în cuplu de exemplu când țipăm unul la celălalt și când manifestăm furie putem să fim considerați răi el nu mai este Făt Frumos și ea nu mai este zâ Zorilor Uite Apropo de rău de furie așa Furia niciodată nu este arma prădătorului întotdeauna este arma victimei cum așa pentru că un prădător nu este niciodată furios un prădător este calm este calculat se duce la punct ochit ă cu alte cuvinte tu spui că ne alegem conștient unde să l lovim pe celălalt și apoi manifestăm agresivitate sub forma furiei dar cum dimpotrivă eu mă
simt mi este frică de celălalt și devin agresiv ca să mă apăr Deci pentru că Furia este arma celui care se simte abuzat Este o formă de de apărare de a ieși din un bărbat și știu că poate asta poate suna nepopular dar un bărbat care ajunge să își agreseze Soția este un bărbat căruia culmea î este foarte frică de soția lui sau soția lui are o putere foarte mare pe care nu și o conștientizează pe care nu și o conștientizează asupra lui pentru că și la mine în cabinet vin doamne care îi spun că
soții lor sunt foarte furioși și au devenit răi dintr o dată și ele se simt agresate și probabil că și la tine domnii care îți vin în terapie vor spune același lucru că nu știu ce i s a întâmplat lui nevastă mea dar s a transformat într o din într o noapte într o scorpie ca să folosesc un cuvânt drăguț și țipă la mine mă lovește mă împinge iar mie îmi vine să dau cu pumnii în pereți de furie ca să nu dau în ea la mine Vin și doamnele și mi spun asta și le
înțeleg și pentru că nu neapărat aici și mai ales în cabinet noi nu luăm părți și asta Este o chestiune foarte interesantă să nu trec de o parte sau de alta întotdeauna sunt dep partea clientului ca să îl ajut să se să se înțeleagă să se vadă pe el să înțeleagă ce se întâmplă sau Uite un alt exemplu o mamă care se ceartă cu fiica ei și să zicem că sunt doi adulți deja sau un tată care se ceartă cu fiul lui iarăși ajung la aceleași concluzii nu știu ce i s a întâmplat lui maică
mea zici că a înnebunit și a devenit foarte rea sau nu știu ce a pățit fiică mea De când a terminat facultatea nu mă mai înțeleg cu ea și poate că nu mai are nevoie de mine Deci noi încercăm să dăm tot felul de semnificații răutății există reală răutate răutatea din perspectiva mea este ceea ce resping de fapt la mine și ceea ce respinge în general societatea și sunt anumite comportamente foarte naturale că nu pot să zic Foarte naturale dar ele sunt naturale care sunt considerate a fi rele Iar asta De când suntem mici ni
se întâmplă treaba asta adică până la urmă agresivitatea în comportamentul uman Este foarte importantă este o o componentă care ne ajută să fim întregi și complecși în momentul în care eu automat transform agresivitatea ca a fi ceva rău în momentul ăla Eu învăț despre mine că de fapt sunt niște lucruri care nu sunt bune și eu nu mai învăț eu învăț doar să resping o parte din mine și nu mai învăț să mă folosesc de acea parte pentru pentru a face lucruri bune sunt foarte multe lucruri de care pe care ca să le pot face
am nevoie de agresivitate atunci când o persoană se enervează și începe să țipe și să și pună mâinile în șold și să facă reproșuri nu mai este niciodată despre puterea ei este despre celălalt și știi că apare gestul acela că tu ești de vină când un un deget este îndreptat spre celălalt dar trei degete sunt îndreptate către noi înșine ei în momentul unei astfel de crize întotdeauna celălalt este cel rău și încep reproșurile din cauza ta ni s a întâmplat cutare lucru din cauza ta copilul nostru nu știu ce a pățit din cauza ta n
am putut să plătesc ratele din cauza ta am lovit mașina din cauza ta mi am pierdut jobul pentru că nu m am putut concentra Deci aceste reproșuri sunt într adevăr atribuite celuilalt cu foarte multă ușurință și oamenii se simt cumva îndreptățiți să facă asta care este de fapt adevărul există un singur vinovat sau putem vorbi de spre o singură persoană rea care începe un scandal o ceartă are o izbucnire violentă sau întotdeauna sunt doi implicați în acel conflict întotdeauna când există un conflict unde oamenii se înfurie există două există două lucruri furie și agresivitate Furia
este emoția pe care o simt iar agresivitatea este comportamentul pe care eu îl am Deci e foarte important să facem distincție între emoție și manifestarea emoției pe care o numim comportament exact și răutatea Unde apar Adi este emoția sau comportamentul răutatea este un concept abstract în în situația asta pentru că în momentul în care vorbim de furie vorbim de ceva concret este o emoție Este o stare o stare naturală normală pe care o am agresivitatea este un comportament faptul că este un comportament asta înseamnă că eu pot alege sau nu iar răutatea este interpretarea pe
care eu Eu o dau unui comportament și atunci în momentul în care noi vorbim de răutate vorbim despre cum interpretez eu eu eu pot exact cum spuneam la început eu pot interpreta un comportament ca a fi bun sau a fi rău în funcție de perspectiva pe care eu o am în orice conflict armat există inclusiv cel care există în momentul de față sau cele care există fiecare dintre cele două părți consideră că au dreptate și ei sunt eu știu salvatorii și ei sunt cei buni ceilalți sunt răi eu evreii au fost considerați ră răi naziștii
au fost considerați prima dată buni apoi răi și așa mai departe fiecare sistem politic care s a dovedit până la urmă a fi rău la început a fost considerat bun Și atunci conceptul de răutate este felul este ce atribui eu unui comportament dar nu neapărat unui agresor tu duci lucrurile în sfera socialului eu aș vrea să le duc un picuț în sfera familiei să zicem am văzut asta stând la o coadă undeva într un hotel la cazare acolo și țin minte că era foarte multă aglomerație în jur și era o mamă cu doi copii unul
de trei ani și unul de cinci ani Ceva în genul acesta iar cel mic cel de trei ani a vrut să i ia celui mare sandvișul lui avea și el unul în mânuța cealaltă și a început să l lovească și mă gândeam ce trebuie să fie în sufletul acelei mame care era nevoită să gestioneze conflictul acela trebuia să l gestioneze până la urmă ei în Momentul acela Eu mă gândeam că acei doi copii pot simboliza două părți din noi care sunt cumva în conflict pentru că întotdeauna când vorbim despre răutate e o parte agresată evident
că băiețelul mare i a dat o palmă celui mic și l a pus jos în secunda doi deși avea cinci ani i a dat o palmă și i a dat o atât de tare încât a zburat și sandvișul din mâna celui mic și și a apărat propriului sandviș de fapt asta se întâmplă nu când există un conflict și când oamenii sunt nevoiți să recurgă la astfel de comportamente ei apără ceva protejează ceva apar aceste nevoi primare Hai să ne uităm cu ochii de adult la povestea asta că dacă noi ne uităm la la povestea asta
dintre cei doi copii n am putea spune în niciun fel că niciunul dintre copii nu este rău și nu este vinovat Și nu este vinovat la fel dacă noi ne uităm la noi adulții care facem până la urmă același lucru că sandvișul ăla pentru care se eu știu exista conflictul se luptau ei doi sunt Nu știu un statut un salariu un post Nu știu o persoană sau dreptatea sau dreptatea exact știi ce le spun eu cuplurilor care vin în terapie și se ceartă că în principal soția zice uite eu am avut dreptate el nu a
venit acasă și nu a făcut asta și nu a făcut pe cealaltă și eu îi spun ce s ar întâmpla dacă tu ai rămâne doar cu dreptatea și el ar pleca exact Deci Iată dar dacă ne uităm un un pic din perspectiva adultului noi putem vedea trăirile pe care le au copiii copilul cel mic avea o nevoie a încercat să și o satisfacă cel Mare a refuzat adică pot înțelege dacă eu atribui și spun încep să arunc pe cei doi tu ești rău că ai făcut asta și tu ești bun că ai făcut asta în
momentul ăla dacă mă întreb pe mine ăla este momentul în care apare răutatea ci în momentul în care eu mă duc cu iubire și înțelegere Ok înțeleg ce vrea ăsta micul înțeleg ce vrea ăsta la normal că și pe ăsta îl doare în momentul ăla cei doi pot să vadă sau pot să înțeleagă comportamentele lor ca fiind naturale normale doar că nu le aduce niciun nu le aduce un benef un beneficiu și asta este o formă în care noi putem învăța să trăim unii cu ceilalți Adică eu dacă mă duc pe stradă și sau mă
sunt în trafic și mă enervează cineva Sunt convins că sunt o grămadă de oameni care sunt enervați în trafic În momentul în care mă enervez poate îmi vine să l lovesc pe cel care m a enervat faptul că mă duc să l lovesc și agresez persoana respectivă este o alegere dar eu faptul că mă enervez Sunt o persoană rea până la urmă și chiar dacă lovesc Sunt o persoană rea din perspectiva societății că până la urmă este un comportament natural uman dar antisocial în acest în această situație și atunci Problema este felul în care noi
am învățat despre noi anumite lucruri și și aici Aș vrea să vorbesc despre majoritatea lucrurilor pe care le aflăm despre noi în copilărie că nu sunt bune Uite în timp ce veneam pe drum eu îmi făceam procesul de conștiință că am întârziat și tu îmi spuneai că este în regulă să greșesc iar eu în Momentul acela Îmi spuneam eu mie însămi Îmi spuneam că nu este în regulă să greșesc pentru că fetița din mine exact așa cum spuneai tu era tot timpul criticat dacă greșea Apropo de acest stigmat al societății și cred că în felul
acesta învățăm noi despre noi înșine că suntem răi că nu corespundem că un anumit comportament nu este acceptat nu este dezirabil că nu e în regulă să fii furios ori tu în momentul în care eu am zis că o să învăț o lecție din asta ai fost și mai ferm și mai conștient și mi ai zis de ce Trebuie neapărat să dau o semnificație De ce nu mă gândesc că o să greșesc din nou și de ce să nu mă gândesc la mine ca la o persoană care poate greși și pentru că știai ce urmează
să zic Mi ai spus următoarea frază Și mi ai spus că de acum înainte o să greșesc întotdeauna câteodată sau mai rar deci există această greșeală nu contează distanța că asta e foarte important ci să accept despre mine că nu sunt perfectă și că pot greși ori cred că asta este unul dintre cele mai importante lucruri sau aspecte pe care aș vrea să le aducem aici părerea despre noi înșine pentru că nimănui Nu i place să își pună această etichetă că noi ne punem niște etichetă Sunt o persoană Ană rea sunt o persoană pe care
nu se poate conta Sunt o persoană Cum mai pot fi care minte Sunt o persoană pe care nimeni nu se poate baza dificilă Sunt o persoană dificilă sau sunt vinovat de faptul că uite dau viața celuilalt peste cap E foarte greu să trăim cu această parte din umbră pentru că modelele pe care le am avut în copilărie au fost EX exem de toxice pentru că părinții noștri nu au avut această educație emoțională Hai să punem în această emisiune partea de teorie Cum anume ar trebui să mă raportez În primul rând la mine însă Cum să
accept faptul că nu neapărat toți ceilalți din jurul meu sunt răi sunt agresivi sunt furioși sunt într un anumit fel Hai să mă uit în înâi în mine să începem de aici să accept că uneori nu întotdeauna uneori este posibil cu așa cu un bandaj de blândețe este posibil ca eu să generez un conflict pentru că am tot dreptul să fac asta pentru că sunt nemulțumită pentru că nu sunt fericită pentru că vreau Altceva Deci am dreptul acesta Eu cred că da dacă o persoană își dă voie să aibă dreptul să aibă și un comportament
mai puțin adecvat Nu mă refer acuma să mă duc să sparg toate paharele dintr o casă ci să îmi dau voie să am emoții negative emoții care nu sunt cumva în accepțiunea celorlalți abia atunci pot să îmi asum faptul că pot avea comportamente care nu dau bine Tu cum vezi lucrurile acestea în timp ce vorbeai mă gândeam la copii și mă gândeam la inclusiv acea poveste foarte interesantă pe care sau acel cuvânt minunat pe care î folosesc părinții și oamenii și spun A eu am un copil cuminte sau Eu am un copil rău despre asta
e Și eu îmi aduc aminte în școală când ni Se spunea pe vremea mea că mi se pare că deja pot să zic așa în în Școala Primară când îmi spunea ne spuneau că ce înseamnă să fii cuminte este să stai drepți cu mânuțele la spate 50 de minute Sau chiar patru ore cât dura ai prins astfel de vremuri am prins astfel de vremuri a Iar asta însemna să fii un copil cuminte adică să corespunzi să corespunzi Dacă nu erai așa erai un copil rău noi acum exa ca psihologi știm că un copil copil care
stă patru ore cuminte nemișcat cu mânuțele la spate ăla este un copil traumatizat el are probleme natural pentru un copil este să se miște pentru că el are nevoie de mișcarea aia în felul ăsta se își dezvoltă mușchii își dezvoltă tot ce înseamnă motricitate și așa mai departe el are nevoie de toată chestia aia e nevoie să fie să se ducă peste tot să deschidă tot să facă să se urce pentru că este curiozitate doar că noi am învățat că aceste lucruri Nu sunt bune dimpotrivă sunt rele și că duc la anarhie și exact și
la dezordine la lipsă de organizare și dezordine ă eu consider că inclusiv În școală nu știu dacă duc chiar la anarhie ci duc poate la anarhie pentru pentru profesoară sau pentru învățătoare adică e un pic mai mult haos pentru pentru profesor dar nu e treaba până la urmă a copiilor să gestioneze asta exact copiii cred eu că trebuiesc învățați să fie liberi în A și comunica stările negative sau stările mai puțin plăcute cred că de aici ar trebui începută educația așa zis pozitivă adică diferența dintre a a crește un copil rău și au un copil
bun este felul în care mă raportez la el Și când zic rău sau bun Eu nu consider că există oameni buni sau oameni răi și sunt asta Ar trebui să știe mămicile unor astfel de copii catalogați răi Spre exemplu eu am un copil de doi ani și evit pe cât pot de mult să i spun vreodată că este cuminte chiar sau că este rău rău sigur cuminte nu poate fi liber pentru că a l spune să fie cuminte minte înseamnă să i îngrădesc anumite libertăți eu pot doar să fiu acolo să înțeleg de ce face
anumite lucruri adică el face absolut tot ce face dacă îi dacă eu gătesc ceva împreună cu el și el ia făina și o împrăștie peste tot cum i s a întâmplat peste tot prin bucătărie El este un copil rău nu este un copil rău este un copil care tocmai experimentează la doi ani ă Cum se împrăștie făina și plus de asta râde de se prăpădește și deci este o formă prin care î cunoaște și explorează mediul și relația lui cu tine dar pentru mine pentru că eu trebuie să strâng după și probabil o să lucrez
o oră în plus ca să fac curățenie în momentul ăla cataloghez acțiunea lui ca Firea problema și nu problema Nu este neapărat că eu cataloghez asta acțiunea că a fi rea sau nu este că nu este bună este ceva mai grav de atât eu îl cataloghez pe el a fi rău pentru că această etichetă se duce la nivelul identității și el o să și spună despre sine Sunt un copil rău și apoi la nivel inconștient o să facă în așa fel încât să devină și mai mult un copil rău ex Și atunci ce ar trebui
să facem con noi nu el nu face rău și noi nu facem rău Eu fac ceva eu pot să fiu rău cu tine în relație pentru că eu s ar putea să fac ceva ce pe tine te deranjează fie că o o fac premeditat fie că nu Sau fie că o faci conștient sau inconștient sau inconștient exact și atunci de fapt noi putem vorbi să scoatem un pic ideea de răutate și vorbim Putem vorbi despre cea ce te deranjează și ceea ce nu te deranjează sau ceea ce mă deranjează și nu mă deranjează iar eu
nu Nu sunt rău Și de multe ori sunt oameni sau copii care fac premeditat adică fac cu intenție rău știind că i fac că l deranjează pe cealaltă persoană dacă eu mă uit Dacă omul ăla vine în cabinet și mă uit adânc în viața lui și sufletul lui găsim acolo că el S ar putea ca să aibă să fie singurul fel în care știe că mi atrage atenția sau este singurul fel în care se poate prote deja adică se știe clar că un copil care este Spre exemplu abuzat acasă Este o victimă acasă în în
relația poate cu părinții sau cu frații el S ar putea să devină agresorul în curtea școlii de ce Pentru că el conștient știe că nu e bine să agreseze pe altcineva dar el fiind agresat acasă sau eu știu în în familie ă inconștient model de comportament e un model de comportament iar el se numește identificarea cu agresorul oricine decât să fie victimă mai bine este să fie agresor inconștient Atacul este cea mai bună apărare Adică eu mai bine sunt agresor în curtea școlii decât să fiu vreodată o victimă pentru că eu nu văd altfel lucrurile
decât polarizat și atunci în momentul în care eu mă uit la un copil dacă la orice copil și când este bebeluș și când este dacă ne uităm la el este minunat adică minunat în sensul că este exact așa cum este el Și e toată iubirea încet încet pe noi ne deranjează niște comportamente ale lor care sunt la fel de frumoase de fapt și le catalogăm ca a fi rele și mai rău le catalogăm pe ei ca a fi răi iar ei în în măsura în care noi le tolerăm sau nu exact Deci este vorba despre
percepția noastră ca părinți Deci nu copilul a devine rău și punem această etichetă ci contează foarte mult percepția pe care eu o am asupra copilului și atunci ca să oferim și un comportament practic pentru părinții în primul rând care au așa ziși copii răi și le pun această etichetă primul lucru ar fi unu să renunțe la această etichetă și să să nu i mai vadă ca fiind copii buni cuminți sau copii răi doi să înțeleagă că acest comportament exprimat prin răutate este doar un comportament și nu se identifică cu acea ființă indiferent că este un
copil de Cin ani sau 15 ani și apoi să separe cumva comportamentul acesta indezirabil și și să corecteze și aici aș vrea să aduc în discuție inteligența emoțională Aș vrea să vorbim puțin despre cum ar trebui să vorbească un părinte cu un copil care a primit cumva de la școală sau chiar de acasă eticheta aceasta de copil rău și după aceea să mergem puțin și lumea adulților în momentul în care vorbim despre acuma cel mai important pentru un copil contează și vârsta dar cel mai important pentru un copil este părerea părinților pe locul doi vine
părerea până la o anumită vârstă și Aa zice undeva până pe la ș op ani e cea mai importantă este părerea părților iar această părere de obicei se manifestă sub forma unei comunicări pline de reproșuri exact și respingere exact dacă eu pot să înțeleg în spatele că în spatele oricărui comportament al copilului se află o intenție Asta e cel mai important lucru Hai să mai vorbești puțin despre ce înseamnă asta ca să explicăm celor care ne ascultă mai pe larg cu alte cuvinte nu există comportamente indezirabile pe care noi le numim răutate fără să există
o intenție Nu contează că e o intenție Bună sau rea dar nimeni nu e este rău fără motiv nu vorbim de patologie la ora asta Ci vorbim despre relațiile normale deci ar fi bine să vedem dincolo de comportament intenția exact atâta timp cât eu văd care este intenția copilului meu cum dădeam exemplul de dinainte el vine și aleargă prin casă și sparge o vază și sparge o vază de la mama de la mama primită sau foarte foarte scumpă Depinde ce contează pentru fiecare emoțional sau material și Ok oricare dintre ele și copilul sparge acea vază
dacă eu pot să văd că intenția copilului este pur și simplu una de a explora sau se de a se bucura de joacă în momentul ăla Da eu pot să i pun o limită e foarte important să le punem limite că nu pot să las copii fără limite să facă apoi în societate orice vrea el Deci este nevoie să corectăm aceste comportamente care se duc dincolo de cadrul general acceptat de a nu face rău altcuiva dar o să dau un exemplu te rog Apropo de răutate cunosc foarte multe persoane căr li s a spus Adică
eu sunt de la Sibiu și în zona rurală pe acolo De multe ori când un copil ă făcea tot felul de prostioare din astea i Se spunea tu l ai pe dracu în tine în momentul ăla este Cumva faptul transmite faptul că ceva nu este în regulă cu mine este ca și cum normalitatea sau binele este altfel și iar eu sunt rău iar dacă eu pot să văd că în spatele oricărui comportament al copilului absolut oricărui comportament este o intenție de obicei de conectat are De obicei sau uite când un copil face tantrum Da este
un copil tantrum Adică o o furie din aia de parcă nu mai poți nu o poți controla controla ă de multe ori părinții se sperie și consideră că este ceva neregulă cu copilul lor când de fapt acolo este un copil care s ar care simte furie frustrare durere și care nu știe ce să facă cu ele nu are Poate nu are nici conștiența că le trăiește pentru că un copil Cum este fiul meu nu are neapărat conștiența că A uite eu acuma sunt furios asta poate să facă un adult dar un copil Uite acuma că
zici Nu cred că are nici conștiența că este rău Nu că el poate nu înțelege De ce mami Spune că e rău sau poate la 15 ani nu vede De ce mama îi spune ești un copil rău și nu mă iubești că nu vii acasă la ora 8:00 cum ți am spus eu și stai până la ora 9:00 ești rău cu mine acest reproș iar consider că răutatea asta odată la nivel individual apoi este proiectată la la nivel colectiv În ce sens din moment ce eu văd în jurul meu atâta răutate în momentul ăla Eu
încep să văd să i văd pe toți oamenii din jur ca fi răi și aud foarte multe lucruri aud constant treaba asta că oamenii sunt răi Adică dacă este ceva ce mi se spune foarte des este oamenii sunt Adi oamenii sunt răi iar eu sunt victima răutății lor ăsta este sub textul pe care nu îl spun aceste victime nu și ca să ajungem și la adulți atâta timp cât eu văd în anumite comportamente răutate ca și la copii Eu pot să mă uit la adulți să văd care este intenționalitatea din spatele acelei persoane Adică dacă
eu șicane pe cineva Sau îi fac rău când zic că îi fac rău îl fac pe cineva să sufere într un fel sau altul este foarte probabil să primesc agresivitate din partea acelei persoane asta nu înseamnă că este rău dar atâta timp că aici parare o problemă dacă eu consider că lumea este rea lumea din jurul meu în momentul ăla Ce fac Mi e greu să ies din casă în momentul în care ies din casă Eu ies cu cu armele cu armele la mine cu garda pusă gard pusă orice zice cineva vorba aia Prima dată
trag și după aia întreb Iar în momentul în care se întâmplă asta faptul că eu văd tot ca a fi răutate în momentul ăla trăiesc într o lume tot mai periculoasă normal că apare și anxietate normal că apare și depresie că nu mai poți nu te mai poți deschide nu mai poți înțelege De ce fac oamenii că oamenii mă trădează sunt răi când ft știi că știi că Se spunea spunea o generația dinaintea noastră părinții spuneau să pui rău înainte îți amintești expresia asta cum e Cu Garda cu apărarea cu ieșitul în lume cu această
anxietate care de fapt ar trebui să fie precauție pentru că de fapt când tu spui ceilalți sunt răi și tu ești taxat să vezi doar ce ți se face rău rău și de exemplu într un mediu la job uite cum s a uitat ăla s a uitat cu răutate la mine sau uite o la aia Vezi cum cât de rea este Cum îmi vorbește Uite pe ce ton înțepător dar numai în maniera asta când spui pe tonul ăsta Uite la aia când o depersonalizare nu i spuni numele persoanei tu nu ești mai bun decât celălalt
nu o să spun o chestie cum este cu această gardă este o să spun o chestie care poate fi foarte ne populară și anume toată răutatea pe care eu o văd la cei din jurul meu este a mea pentru că se află în percepția mea și se află în percepția mea pentru că eu am fost rănit nu pentru că sunt o persoană rea Deci nu există persoane rele Așa cum ai spus tu la început ci există persoane care suferă uite eu când lucrez cu studenții mei fac de multe ori un cadru cu studenții fac un
cu noștri noștri Asta vream să spui Ă fac un cadru de lucru și le spun la un moment dat când lucrăm pe zona de umbră îi întreb și le spun să spună care sunt lucrurile pe care le detestă la ceilalți oameni ce nu ți place și ce ce i spun acolo foarte multe lucruri Urăsc oamenii sau nu mi plac oamenii mincinoși agresivi ăștia care cărora nu le pasă iar apoi api după ce scriu lucrurile astea eu le spun așa scrie deasupra Eu sunt lucrurile pe care le văd la ceilalți oameni și în felul acesta obținem
asumarea exact pentru că dacă noi am vedea și în celălalt măcar umbra a ceea ce suntem Dar într o manieră conștientă am Înțelege că am putea să avem Șansa de a schimba perspectiva și am putea să ne între întrebăm la nivel acțional de data aceasta Ce anume din ce am făcut eu sau din ce sunt eu declanșează reacția celuilalt De ce e celălalt rău cu mine oare am și eu o parte de vină în această poveste sau de responsabilitate uite o să dau un exemplu din viața mea personală eu o foarte bună parte din viața
mea până de destul de curând am încercat să fiu o persoană bună Adică ce era în capul meu o persoană bună o persoană care în niciun fel nu i agresează pe ceilalți și întotdeauna ajungeam să am să mi fie mie foarte greu pentru că niciodată nu mi asumam propriile lucruri și întotdeauna consideram și î judecam chiar pe oamenii care erau agresivi pentru că mi se părea că nu se pot abține Cum adică să fi agresiv Cum adică că să nu vii cu bunătate doar că în momentul în care eu am început să văd că în
mine exista foarte multă furie pe care nu am lăsat o niciodată să iasă ci întotdeauna am ținut o în mine considerând că trebuie s o închid acolo ca să nu o vadă ceilalți ca să pentru că este rea întotdeauna o vedeam în ceilalți și întotdeauna îi judecam pe ceilalți care își permiteau să facă astfel de lucruri până am început s o văd la mine în momentul în care am început s o văd la mine în momentul ăla Spre exemplu am început cu adevărat să i înțeleg pe oamenii care sunt furioși și omul care îi vine
în cabinet dacă el este foarte furios sau este foarte agresiv eu în loc să zic Aoleu trebuie să te vindec de asta Eu sunt acolo să l înțeleg zic Doamne Dumnezeule cât de greu trebuie să ți fie pentru că înainte Mi era frică de oamenii furioși sau agresivi pentru că mi era frică de propria mea agresivitate și o ultimă întrebare cum răspundem noi răutății care vine din afara noastră care ar fi atitudinea comportamentul adecvat sau adaptat în momentul în care simțim o răutate ă Este Este o întrebare Foarte bună în primul și în primul rând
în momentul în care ne vine o răutate sau ne vine ceva agresiv sau ceva dăunător să zic că asta înseamnă poate rău pentru mine e nevoie în primul și în primul rând să mă protejez și să mă pun la adăpost pentru că dacă nu fac asta Eu voi deveni doar pasiv agresiv la un moment dat adică în momentul în care Cineva mă agresează sau în momentul în care cineva Vine cu răutate pentru mine eu e nevoie să știu să mă apăr să mă protejez pentru că eu pot să să l înțeleg pe celălalt doar dintr
o poziție de siguranță nu dintr o poziție de neputință sau de vulnerabilitate sau de de frică și atunci e nevoie să învăț să mă protejez Asta este viața nu înseamnă că ceilalți sunt răi ci eu am nevoie să am niște mecanisme de protecție să mă pun în siguranță ca abia apoi să îi iubesc pe ceilalți să i înțeleg să înțeleg ce ce ceea ce este în spatele comport entului lor până atunci n o să pot asta Adică dacă eu mă întâlnesc cu o persoană care este agresivă și mie mi este frică de acea persoană eu
nu pot să rămân acolo și să spun a eu te înțeleg pentru că nu l înțeleg pentru că mie mi e frică primul lucru primul lucru este să ne punem pe noi la adăpost să rămânem într o stare de control și siguranță chiar dacă celălalt are o stare ieșită din parametri exact unui comportament normal ăsta ar fi primul lucru apoi eu aș recomanda comunicarea adică să demasc intenția celuilalt Ceea ce tu faci Acum mă rănește Am putea spune când este vorba despre răutate verbală despre o răutate fizică Este clar că trebuie să te aperi într
un fel dar mă refer acum la răutatea aceasta manifestată prin înțepături prin ironie prin tot felul de remarci răutăcioase prin așa zisul comportament îți fac un compliment Dar de fapt te atac uite ce bine stă cu fusta aia mai ales în zona aceasta a prieteniei dintre femei se întâmplă dar dacă ai slăbi ți ar sta și mai bine Deci asta este o răutate eu sper ca și să mai avem să discutăm încă o ediție despre asta ca să mai vii o dată Și aici este cu durere să discutăm despre asta pentru că e ca și
când eu ți aș face ție un compliment Dar de fapt este foarte mult venin acolo Uite eu aș vrea să dau un exemplu Apropo de Cum este natura noastră rog eu în momentul în care merg cu mașina și văd Spre exemplu Un cățeluș care suferă Nu știu bolnav pe marginea drumului absolut oricine poate spune că simte acea empatie și simte acea durere în același timp eu s ar putea în ziua respectivă din cauza furiei să lovesc fizic pe cineva ce face Furia îmi întrerupe total empatia doar că acea parte din mine care este empatică este
încă acolo este martoră la ce se întâmplă și atunci în momentul în care eu lovesc pe cineva Sau îi fac rău cuiva eu trebuie eu în același timp simt și durerea celui căruia îi fac rău impropriu spus simt sunt deconectat de la partea empatică Și atunci Eu de fapt în același timp sunt și agresor sunt și victima agresiunii Și sunt și martorul agresiunii știu că e mai complex ceea ce zic acum dar în momentul în care eu pot să înțeleg treaba asta pentru că eu ca să mă simt bine sau să nu mi pară rău
de multe ori eu trebuie să mă desensibilizat pe mine de la partea empatică Și dac Deci tu spui practic că persoanele care se comportă cu răutate sunt cumva desensibilizat în acele momente exact Adi Ăsta este un subiect foarte foarte amplu și mi ar plăcea să l mai reluăm și în alte ediții un ultim O ultimă intervenție pentru că ne apropiem de finalul emisiunii mai avem doar un minut două aș vrea să mi spun Poi ce recomanzi unei persoane care conștientizează că are această doză de respons de responsabilitate în A nu mai declanșa situații în care
să fie perceput ca o ca un om răutăcios un om rău Este în regulă să suferi este în regulă să simți durerea este în regulă să spui mă doare pentru că poți fi văzut și dacă spui mă doare nu doar dacă îi le oferi celorlalți o porție din ce ai primit o din suferința ta exact excepțional Adrian Îți mulțumesc pentru prezența ta la această ediție a emisiunii neuropsi Sper că discuția de astăzi V a oferit noi perspective și instrumente pentru a înțelege și a gestiona această parte esențială a emoți țiilor Amintiți vă confruntarea și acceptarea
Umbrei a răutății este un pas important în dezvoltarea personală și mai ales în conștientizarea pe care ne o putem oferi întâi nouă și apoi celorlalți dragi telespectatori vă încurajăm să l urmăriți pe Adrian pe Facebook și Instagram adrianu pe tiktok și pe YouTube și să fiți curent la curent cu ultimele sale workshop uri și evenimente pe noi vă invităm în continuare Să Ne urmăriți pe conturile noastre de social media neuropsi și Gina Chiriac psihoterapeut pe Instagram tiktok și YouTube și pe site urile neuropsi ro și gin kiriac ro Unde găsiți informații și resurse valoroase până
data viitoare vă încurajez să vă Priviți cu onestitate și compasiune la propria umbră și să Recunoașteți lumina și întunericul din voi pentru a folosi această cunoaștere să obțineți o viață împlinită și autentică păstrați vă curajul de a vă cunoaște pe voi înșivă și de a descoperi ce se află dincolo de umbre La revedere pe data [Muzică] viitoare [Muzică] [Aplauze] [Muzică]