Bună seara Tuturor Mă bucur foarte mult că suntem împreună în această seară și că văd că suntem în număr atât de mare Numele meu este mărculeșan Nicoleta și sunt psihoterapeut integrativi în supervizare m am format în Școala Altfel și acum sunt foarte onorată și entuziasmată că am ocazia să povestesc atâtor oameni despre cum am început eu în neuropsism este cea mai importantă alegere pe care am făcut o vreodată în viața mea Aici am învățat că pentru a avea o nouă viață este nevoie să mi schimb mintea să îmi schimb hărțile neuronale și am învățat să
fac asta foarte repede cu ajutorul neuroștiinței dar și al programelor informaționale din Arctic am învățat să creez noi structuri neuronale am învățat să atrag sănătate am învățat să trag cuerență am învățat să atrag abundență armonie iubire și libertate mai presus de toate am învățat să de calculatorul propriei mele vieți aici s au schimbat totul din acest moment tot ceea ce mi am pus în intenție s a realizat am învățat să iau timp din viața mea care era foarte ocupată pe atunci și să investesc în mine și în viitorul meu Am devenit conștient de obiceiurile mele
de gândurile și de emoțiile mele și am învățat să le schimb și să decid căror gânduri îmi doresc să dau putere am o familie la care doar îndrăzneam să visezi din trecut împreună cu soțul și cu cele două fiice ale mele adolescente trăim în armonie în înțelegere suntem fericiți și depășim orice împreună Am atras abundență materială cu foarte mare ușurință în ultima vreme și am învățat Ce este iubirea Ce este empatia Ce este compasiunea blândețea în relația cu ei pe plan profesional am crescut en foarte mult într un timp record deși am terminat Școala altfel
acum cinci luni de zile numărul clienților este atât de mare încât fac rapid online și fizic am Clienți și din țară am Clienți și din afara Țării am clienți din București din Germania din Austria din Italia și mai nou sunt solicitate și de la Miami este într adevăr greu de imaginat și eu nu m am putut să mi imaginez nici pe acum doi ani nici aia acum un an și nici acum cinci luni că se poate întâmpla asta cu viața mea da în cinci luni de zile se poate deși sunt într un orășel foarte mic
pentru un orășel care se numește Focșani toate astea se întâmplă Pe măsură ce trec ședințele se produc schimbări foarte mari în viața clienților mei și cine ce nu și justifică Cum eu știu cum se produc acest schimbări pentru că eu schimbându mă pe mine atât de mult și meditând atât de mult se schimbă în viața lor fiind în câmpul meu mă recomand pentru magnetic exact exact și mă recomand cu căldură mai departe era asta Mă bucur enorm dar nu este tot pentru că surpriza cea mai mare și cel mai mare dar pe care l am
primit vreodată este că neuropsirea continuă și cea a continuat în altă ligă așa cum spune președinta Chiriac pe care o iubesc enorm este mentorul și ghidul familiei noastre pentru că da S a vorbit în seara asta despre această familie și simt că sunt prezent în această familie ceea ce vă doresc și vouă tuturor Da este un alt nivel este nivelul neuropsihiatler în care noi am devenit vindecători reali pentru că neuropsi înseamnă de fapt medicină cuantică am învățat să facem vindecări să atragem energia coerenței atât în viața noastră dar și în aceasta celor care au nevoie
de a fi ajutați care suferă de boli diverse incurabile și nu numai Dar ce pot să vă spun în acest moment este că astăzi am împlinit 20029 de meditații fără o oprire în fiecare dimineață medităm și rezultatele sunt fantastice Cum spunea și Gina mai devreme în acest curs se poate demonstra prin analize prin Brainly celor vindecare acest lucru Mă bucură foarte mult și Simt o bucurie foarte mare dar sunt foarte recunoscătoare în fiecare minut din viața mea în fiecare clipă pentru ceea ce am trăit în această în această familie Vă mulțumesc mult pentru tot și
vă doresc și vouă același lucru este fantastic