Ieri, colegul meu Tudor, care se ocupă de PC urile de la zonă, îmi zicea că a început să găsească RAM. Știți, acele memorii mai valoroase decât aurul, al căror preț a crescut ca făt frumos în câteva luni de câteva ori. Ba la finalul lunii trecute, una dintre companiile producătoare de memorii cu cea mai halucinantă creștere și anume Micron, a căzut de la amețitoarea înălțime de 462 $ per acțiune la vreo 321 huge drop.
Între timp a mai recuperat, acum fiind pe la 377. Dar cam aceeași traiectorie a avut o și ăălalt mare producător global de memorii și anume SK Hinix. Și în vreme ce asta e o veste bună, din punctul meu de vedere, să i ia dracu pe toți fabricanții ăștia de cipuri pentru memorii și SSD uri, este și un semn prost.
Deci cum vine asta ca același eveniment să fie și o veste bună și un semn prost în același timp? Păi faza e așa. Cei care urmăresc evenimentele geopolitice sau care pur și simplu investesc și urmăresc piața, cel mai probabil știu deja cât de mega dependentă este toată economia globală de investițiile în AI.
Este, ca să zic așa, o monodietă economică. În ultimii doi, trei ani s au investit trilioane de dolari, bă, trilioane, nu milioane sau miliarde, în tehnologia propriu zisă, adică în dezvoltarea inteligenței artificiale, dar mai ales în infrastructura gigantică din spate. În USA, bunăoară, cea mai mare parte din creșterea economică din acești ultimi doi, tre ani a venit dinspre investițiile în AI.
Iar această creștere pe bază de monodietă, well, e o bubă mare, inclusiv în vreme de pace, dar în vremuri tulburi, cum sunt cele pe care le trăim as we speak. Știți, e cam vorba aia românească, cu toate ouăle într un singur coș. Cea mai mare parte din lanțul de aprovizionare pentru AI, adică cipuri, centre de date, energie și se știe deja cât de energofage sunt toate astea, resurse minerale, gen metale rare și așa mai departe, sunt produse în și transportate prin doar câteva locuri de pe Pământ și există foarte puțină redundanță la aceste situri de producție și la aceste rute comerciale.
Cred că știți deja la ce mă refer, nou? la faptul că industria asta de mare avangardă depinde grav de Orientul Mijlociu, unde tocmai se derulează unul dintre cele mai mari conflicte deschise din istoria recentă. Și unde mai pui că Iranul a anunțat deja că dacă americanii își vor duce la îndeplinire amenințările de a lovi infrastructura civilă a țării, va reposta lovind la rândul său infrastructuri energetice și tehnologice din regiune.
Un video recent publicat în Iran amenința Mega Centrul de date Stargate din Emiratele Arabe, zicând așa: Nimic nu rămâne ascuns privirii noastre, chiar dacă este ascuns pe Google. Pentru cine nu știe, Stargate este o componentă importantă dintr un parteneriat de vreo jumate de trilion de do$lari între Open AI, Softbank și Oracle pentru construirea de centre de date pentru AI. Și nu e ca și cum amenințarea Iranului ar fi doar o vorbă goală, dat fiind că rachetele lor au lovit deja centre de date ale AVS în Bahrain și unul a lui Oracle în Dubai, iar Stargate nu este singurul amenințat.
Săptămâna trecută, Iranul a menționat cu nume și prenume și companii tech mari precum Nvidia sau Apple, dar și fără astfel de lovituri și amenințări directe, situația este oricum groasă. De ce? Pentru că un șoc energetic global nu este doar posibil, ci e de a dreptul iminent și până și cel mai optimist scenariu e unul foarte prost.
Un astfel de șoc ar bloca brusc extinderea infrastructurii AI, iar asta ar fi de a dreptul apocaliptic pentru companiile, care au pariat totul pe acest singur cal. Cursa asta a înarmărilor în materie de investiții a fost descrisă ca o mare problemă chiar și în absența războiului din Iran, pentru că mai toate companiile tech angrenate în ea au ajuns la niveluri uriașe de îndatorare pentru a ține pasul cu rivalii la fel de îndatorați și va fi la fel de crâncen și pentru creditorii și băncile care au cumpărat această datorie în speranța unor randamente mai mari. Cum era meme ul ăla din primul Wall Street?
Grid is good, dar se dovedește că not always. Pe tot parcursul anului trecut, cam toți conesării și au exprimat îngrijorarea cu privire la eventualitatea unei bule ai despre care am vorbit și eu pe îndelete și în repetate rânduri aici pe canal. Temerile principale erau că intră prea mulți bani, prea repede, iar companiile AI nu au încă nimic care să semene cu un model de business viabil.
Dacă ritmul de creștere încetinește sau tehnologia nu și ține promisiunile megalomane, bula ar putea face poc, declanșând o reacție în lanț în întregul sistem financiar. Adică toată lumea, de la marile bănci și până la cetățenii de pe stradă care n au nici cea mai vagă idee unde le sunt investite economiile sau banii de pensie și de la marile companii tech și până la micii speculanți de pe bursă, deci toată lumea ar fi mătrășită grav de o eventuală prăbușire a sectorului AI. Și dacă până de curând un astfel de crah părea doar ipotetic, odată cu Schuckerul din Iran e deodată mult mai plauzibil.
Iar pentru ăia mai prăpăstioși, pare de a dreptul inevitabil. Și de ce ăștia din urmă zic că dracul ar putea fi chiar mai negru decât în 2007 2008? Pentru că niciodată în istoria economiei nicio situație de potențială criză nu a avut atâtea vulnerabilități interconectate.
Hai să spicuim câteva dintre cele mai evidente. De exemplu, problema cu care am început acest video, cea a cipurilor de memorie și de fapt nu doar a lor, ci a tuturor cipurilor avansate în general, care intră în antrenarea și funcționarea serviciilor de inteligență artificială. Majoritatea sunt produse de doar două companii mari și late din Coreea de Sud și una din Taiwan.
La rândul lor, aceste țări își procură cea mai mare parte din petrolul folosit și o bună parte din gazul natural lichefiat vital pentru producția de semiconductori. Da, ați ghicit de unde și anume din Golf. Asta ca să nu mai spunem că au nevoie vitală și de alte materii prime, gen Heliiu, Sulf sau Brom, pentru waferele de siliciu, resurse care provin și ele fix din aceeași regiune.
Și și ca tabloul să fie complet, trebuie să mai adăugăm și că Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite sunt unii dintre cei mai mari investitori în companiile americane de ai care cumpără aceste cipuri. Genial. Bun.
Mai departe la meandrele concretului. Din cauza războiului din Iran, strâmtoarea Ormuzi este încă închisă pentru majoritatea navelor comerciale, blocând cam o cincime din exporturile globale de gaze naturale, circa o treime din exporturile mondiale de petrol, precum și cantități babane de îngrășăminte, heliu și sulf. Atât Iranul cât și Israelul au bombardat deja o parte din infrastructura de combustibili fosili din regiune, a cărei înlocuire va dura mulți ani de acum încolo.
Adică, exact ce povesteam și în podcastul de sâmbătă de pe Playground cu Ciprian Cherciu. În doar o lună de război, prețul barilului Brand a crescut cu aproape 60%. Și unii alarmiști spun că n ar fi imposibil să se dubleze în vreme ce prețurile Heliului s au dublat deja.
De aia turbează Trump cu deblocarea strâmtorii, oricât o arde el că Americii nu i pasă de ea și că nici măcar n are nevoie să fie acolo. Bullshit. Desigur, situația s ar putea deteriora și mai departe de atât.
O criză a heliului ar putea declanșa un deficit de cipuri pentru AI sau ar putea duce la o explozie a prețurilor acestora, iar la prețuri mai mari, centrele de date, deja afectate de costurile ridicate ale energiei provocate de război, n ar mai avea chiar nicio șansă să devină profitabile. Pe cale de consecință, evaluările astronomice din sectorul tech și odată cu ele întreaga piață bursieră s ar putea duce pe pustie. Voiam să zic unii mai naivi ar putea spune acumce mi pasă mie n am treabă cu domeniul cu ce mă afectează pe mine că se duce ai ul în cap.
Și într un fel precedentul istoric le dă dreptate ăstora. Gen, n ai skin in the game, n ai de ce să fii afectat. Poziția precară a unei industrii nu devine de obicei problema tuturor.
Doar că din păcate cu AI ul treaba e diferită. Acești hyper scalers, gen Microsoft, Google, Meta, Amazon, Oracle, Nvidia, sunt din întâmplare și cele mai mari corporații din istoria omenirii. Iar băjeții ăștia au pompat decât vreo 400 de miliarde de $ari doar anul trecut.
Iar pentru anul ăsta sunt prognozate încă 700 de miliarde de $ari. Jesus Age Christ. Pentru a obține banii necesari acestor proiecte faraonice și fără precedent în istoria capitalismului, furnizorii și operatorii de centre de date au contractat datorii colosale.
O parte din acest cașcaval a venit și de la fonduri de investiții, gen Blackstone, Black Rock și Blue Ol Capital, care funcționează acum ca un fel de bănci la fel de importante precum erau Bear Sterns sau Lemon Brothers în 2007 2008. Gen, fondurile de pensii, de asigurări, investitorii instituționali și privați le dau ăstora banii să i administreze și să investească. Nașpa.
Apoi, până nu demult, de fiecare dată când Google sau Microsoft anunțau noi investiții în centre de date, prețurile acțiunilor lor creșteau. Acum începe să se întâmple taman pe dos. Cu cât ăștia cheltuie mai mult, cu atât investitorii încep să se însemneze că ei nu generează nici pe departe veniturile de care ar avea nevoie.
Google, Meta, Microsoft, Amazon, Nvidia și Oracle au pierdut cu toții între 8 și 25% din valoare în astea doar câteva luni de la începutul acestui an. ceea ce i transformă într o problemă pentru întreaga piață bursieră. Cât despre datoria de aproape 100 de miliarde de $ari acumulată de ăștia anul trecut, adică de patru ori mai mare decât media anilor anteriori, se estimează că și ea va crește exponențial.
Din nou, shit. Practic, toți producătorii mari din ecosistem sunt vulnerabili. De cealaltă parte, firmele de private equity sunt presate din ambele direcții de AI ul generativ, pentru că în timpul pandemiei au cumpărat masiv companii de software care acum își pierd rapid din valoare pentru că se așteaptă ca AI ul să le scoată din joc.
De partea ailaltă, noua lor strategie de investiții în centre de date se destramă și ea. Blackstone, Blue Ow și alții investesc sume uriașe în construcția de centre de date, pornind de la presupunerea că leasingul plătit de companiile TC le va acoperi datoriile. Pentru a finanța aceste investiții, companiile de private equity au atras bani de la marile instituții financiare, dar acum viabilitatea acelor rate de leasing e pusă la îndoială, pe măsură ce cashfow ul hyper scalerilor este tot mai stresat.
Și din toate aceste motive începe să miroasă din ce în ce mai tare. A 2008 când toată lumea era legată cu toată lumea. Băncile împrumută bani sectorului de credit privat care la rândul lui împrumută mai departe, iar ăsta este fix acel domino care a amplificat riscul până la Dumnezeu și o stație mai încolo, în urmă cu 18 ani.
Deci, felul în care circulă banul în acest moment prezintă reale motive de îngrijorare. Dar mai îngrijorător mi se pare însuși modelul de business care stă la baza industriei AI. Practic este o tehnologie care își reduce permanent valoarea propriilor active.
Valoarea cipurilor șmechere și scumpe scade pe măsură ce apar noile generații de procesoare. Ceea ce înseamnă că și dacă ăia care construiesc și investesc în centre de date vor vrea la un moment dat să le vândă ca să și recupereze banii sau să și plătească datoriile acumulate, deprecierea va fi enormă. Dar până și felul în care companiile Tech fac bani atunci când oamenii folosesc produse AI este unul deflaționist.
Open AI, Anthropic și alte astfel de companii cer bani de la utilizatori pentru folosirea token urilor, adică acele componente din limbaj procesate de boții lor. Dar spre deosebire de alte mărfuri, costul fiecărui token scade rapid, fix datorită progreselor în materie de putere de procesare. Iar asta este a race to the bottom.
Pe măsură ce valoarea unui token scade, scade și valoarea a ceea ce pot produce centrele de date. Desigur, nu e musai ca toate astea să meargă prost. Din păcate, e suficient ca doar unele s o ia la vale.
De exemplu, să se cătuiască banii care vin dinspre Qatar și Arabia Saudită sau prețurile persistent ridicate ale petrolului și gazului natural să umfle costurile de producție ale cipurilor și cele de operare a centrelor de date. Hyper scalerii, deja oarecum lipsiți de lichidități, se luptă încă de pe acum să și plătească leasing urile la centrele de date, în timp ce creditorii privați, aflați și ei sub presiune, suferă pe măsură ce toate obligațiunile legate de AI devin active moarte. Evaluările companiilor TexCAD antrenând cu ele și piețele publice.
Firmele de private equity sunt nevoite să vândă și să și devalorizeze activele, punând o presiune imensă asupra investitorilor instituționali și băncilor. Restul economiei, lipsit de investiții, fiindcă ani la rând parnosul a fost vărsat în centre de date, e deja slăbit. Șomajul crește, la fel și ratele dobânzilor.
Deci, cum zic americanii, it's a recipe for disaster. Sigur, au mai fost bule în istorie, că așa merge capitalismul, dar ceea ce n ar trebui să se întâmple ar fi ca ele să pună în genunchi întregul sistem financiar. Problema aici este că investițiile astea enorme în AI nu sunt izolate de restul economiei ca în anii 2000 la crahul.
com și tocmai de aia ar putea crea un mare efect de domino în întreaga economie. Ok. Și dacă Iranul și blocarea strâmtorii vieții, să zicem că nu vor declanșa în mod direct o criză financiară globală legată de AI, sunt șanse mari ca alți factori s o facă.
De exemplu, prețurile energiei ar putea rămâne ridicate an la rând, deoarece infrastructura din Golful Persic va avea nevoie de timp pentru a fi refăcută. sau dacă iureșul din Golf nu se termină curând, pe măsură ce Statele Unite vor aloca tot mai multă atenție și tot mai multe resurse militare în Iran, nu i chiar inimaginabil un atac al Chinei asupra Taiwanului. Ăsta e un scenariu care dă fiori întregii industrii tech pentru că ar însemna buye bye chips și nu la cartofi prăjiți mă refer.
Și asta fără să mai discutăm despre alte și alte vulnerabilități punctuale ale industriei și AI, cum ar fi, bunăoară, unica companie olandeză care produce mașinile de l folosite pentru fabricarea tuturor cipurilor ăstora hoațe, prenumele său ASML sau unica companie germană, prenumele său Carl Sce, care produce oglinzile utilizate în respectivele echipamente. Deci, există multe feluri în care lucrurile o pot lua razna și cum ar zice Murphy, dacă ceva poate merge prost, atunci așa va merge. Există și altfel de scenarii decât astea apocaliptice, da, dar nu cu mult mai vesele.
De exemplu, cheltuielile pentru centrele de date ar putea încetini treptat, suficient de lent, încât să se evite un colaps. Veniturile companiilor, gen Antropic și Open AI ar putea să crească substanțial de la an la an, ceea ce ar fi un semn că produsele AI sunt pe cale să devină într un final profitabile. Totuși, pe traiectoria actuală, asta clar va mai dura niște ani de acum încolo și există destule motive să credem că această creștere va încetini sau se va opri.
Dar chiar dacă se va întâmpla așa și ai ul va fi acea tera promesa care speră industria să fie, apare o altă problemă care e cumva inerentă inteligenței artificiale. Ce speră de fapt companiile este ca AI ul să le reducă cheltuielile operaționale. Ce înseamnă asta?
Că succesul, cel puțin pe termen mediu al inteligenței artificiale, ar presupune ca milioane de oameni să și piardă joburile. Nașpa, nu? Deci din lac în pu țină muzică și oricum ai da o, oricum ai lua o, tot cu virgulă îți iese.
Revenind la prezent, miza acestei expansiuni fără precedent a fost prezentată încă de la început în termeni de ăștia grandioși. game changing, paradigm shifting ca o imensă cursă geopolitică, dar mai ales una existențială în care câștigătorii vor controla viitorul și vor culege recompensele. Companiile din AI au prioritizat deci viteza în detrimentul securității fizice a centrelor de date, al redundanței lanțului de aprovizionare, al eficienței și independenței energetice, al stabilității politice și chiar al randamentelor financiare.
Iar în această goană, după creștere nestăvilită, industria AI a atras cantități uriașe de capital de la investitori aflați în căutarea următorului mare pariu, antrenând astfel întreaga economie. În același timp, tot companiile astea au cultivat și relații foarte strânse cu o administrație prezidențială care le a încurajat acest etos de tip move fast and break things. Dar industria AI n a fost securizată în fața turbulențelor la care chiar liderii săi au contribuit din gros, iar situația a devenit acum atât de nesustenabilă încât chiar dacă Silicon Valley ar vrea să ia piciorul de pe pedală, viabilitatea tuturor cheltuielilor lor ar fi pusă sub semnul întrebării.
Iar asta nu i mai afectează doar pe ei, că de ei mă doare în cot, ci pe noi toți. În lumea financiară, să vii prea devreme cu un produs revoluționar de o asemenea anvergură poate să însemne tot o țeapă. Desigur, companiile ai vor ca lumea să creadă că au venit la țanc, doar că lumea, cel puțin în momentul ăsta, pare să aibă alte planuri.
Și în această notă care duduie de optimism, să trecem acum pe finalul acestui video la chestii mai mundane. Cum probabil ați observat deja, suntem într un alt setup. Așa cum vă ziceam și vinerea trecută pe Instagram, ne am mutat și nu la marmacie.
Probabil ăștia mai purii de aici de pe canal, știți bancul ăla cu duduia care întrebată fiind de către vecini care i faza cu hodorogeala de la ea din apartament din fiecare noapte, răspundea invariabil: Mă mut. Iar când au întâlnit o pe scara blocului și au întrebat o unde se duce, ea a răspuns că la marmacie. Da.
Deci ne am relocat într un context complicat, gen lumea arde și zona se mută. Războiul din Iran a făcut prețurile carburanților să explodeze și cu siguranță acestea vor trage după ele toate celelalte scoruri, ceea ce înseamnă inflație. Asta ca să nu mai zic de situația locală precară de la noi de la Românica, unde ne luptăm cu toții cu taxe absurde, deficit și alte angarale de astea mioritice.
Dar am judecat această mutare ca la făcutul copiilor, că tot pomeniră bancul cu mămut. Niciodată nu e momentul potrivit să faci un copil că stai să vezi că nu suntem pregătiți, că n avem bani, că n avem casă, că avem cariere, că avem datorii. Deci niciodată nu i momentul.
Fie pentru că nu avem chestii, fie pentru că avem altele mai importante. Păi dacă niciodată nu i momentul, înseamnă că acum e un moment la fel de bun ca oricare altul. Și cu siguranță am doborât și ceva recorduri în materie de viteză și eficiență și am reușit să mutăm în doar câteva zile tot calabalcul, adică toată redacția, studioul, depozitul și toate cele.
Băieții noștri cu PC urile au început acest proces laborios cu câteva zile mai înainte, dar ieri eram deja mutați cu toții cu arme, bagaje, cățel și purcel în noua locație. Și am aflat încă o dată cum orice mutare face parte dintre evenimentele traumatice ale vieții, dar pe de altă parte consider că n ai cum să evoluezi dacă nu ieși din zona de confort. Când simți că ai intrat așa într o rutină că ți e bine și călduț, atunci trebuie mai mult ca oricând să lași totul în urmă și s o iei de la capăt.
Iar zona nu este străină de astfel de rupturi cu trecutul. Pe vremea când încă exista emisiunea pe TV, acum fix 20 de ani am fost primii în România și printre primii în estul Europei care au trecut la standardul High Definition. Apoi, ani mai târziu, am renunțat cu totul la TV și am migrat în online și iată, încă niște ani mai târziu ne mutăm într o nouă locație cu un studio mai mare și mai bine dotat și cu un mic business de PC uri care încet, dar sigur prinde tracțiune.
Riscul unei astfel de mișcări în acest context tulbure este mare, dar am fost întotdeauna adeptul aruncatului în apă. Înoți sau te îneci? Știu că nu mai sunt la modă astăzi astfel de metode și că tot astăzi suntem mai snowflakes decât eram acum 25 de ani când am intrat eu în tech, dar prefer să mi asum riscuri decât să ne plafonăm.
Apoi nu sunt vreun nostalgic. Prin urmare, n am să suspin vreo clipă că lăsăm în urmă o situație mai comodă și mai prudentă. Fuck it.
Știu că în vechea noastră locație am evoluat și că am construit acolo mult din ceea ce este zona astăzi, dar it was time to move on și exact asta am făcut. Încă suntem în proces de acomodare și de fine tuning în noua locație, așa că am să vă rog să fiți îngăduitori cu noi la micile imperfecțiuni tehnice. Vă promit că le vom remedia pe toate cât mai repede posibil, așa încât să nu vă mai zgârie nimic pe ochi și pe urechi.
Și acestea fiind spuse, ne oprim aici. Abonați vă în zonă. Este un nou început pentru noi și vă mulțumim din suflet că ne sunteți alături de atâta amar devreme.
Mă înclin și vă urez ca întotdeauna baftă vouă tuturor.
